|
|
Olaritul, ocupatie straveche
Olaritul este o ocupatie straveche ce se practica inca din vremuri stravechi,
marturie stand frumoasele vase de ceramica din epoca neolitica, epoca
in care pe teritoriul Romaniei s-a dezvoltat o civilizatie remarcabila.
Olaritul este o munca obositoare, necesitand forta, indemanare si cunostinte
deosebite. Orice greseala poate avea drept consecinta distrugerea vasului;
de aceea, olaritul este un mestesug rezervat in exclusivitate barbatilor,
femeile ajutand eventual doar la decorat.
Barbatii scot lutul din locuri speciale, il aduc in gospodarie si il framanta
cu mainile, picioarele, sau cu un ciocan mare de lemn, amestecandu-l cu
apa. Pasta astfel obtinuta se curata de impuritati, taindu-se in felii
subtiri si se lucreaza apoi la roata.
Roata e formata din doua discuri, unul mai mic sus si unul mai mare in
partea de jos, acestea fiind unite printr-un ax vertical. Pe discul de
sus se pune bulgarele de pamant, iar discul de jos este miscat de olar,
imprimandu-i cu piciorul o miscare circulara destul de rapida. Astfel,
roata se invarteste, obtinandu-se forme circulare cu contur regulat.
Formarea vasului necesita o tehnica deosebita si o viteza de lucru mare,
pentru ca pasta nu trebuie sa se usuce (uneori vasul se realizeaza chiar
in 40-50 de secunde).
Dupa modelare, vasele se lasa la uscat cateva zile, la umbra si apoi se
ard in cuptoare speciale, dupa ce au fost in prealabil ornamentate si
eventual smaltuite (la blide se smaltuieste numai partea interioara si
marginile).
Cea mai raspandita tehnica de decoratie foloseste un corn de vita avand
in varf o pana de gasca. Prin corn se scurge culoarea prin pana de gasca.
Avem astfel o veritabila penita. Decorurile fine se pot obtine folosind
un betisor fire de par de porc mistret.
Un alt tip de decoratie se obtine prin zgarierea cu un varf metalic a
vasului dupa inmuierea sa in substanta coloranta, aparand astfel culoarea
pastei. O alta tehnica, intalnita in special in sudul Romaniei, consta
in aplicarea in relief a unor snururi, braie sau rozete de pasta.
Toate culorile folosite sunt naturale.
- Rosul se obtine
dintr-un pamant bogat in oxid de fier (numit ruseala) Acesta se usuca,
se toaca marunt, se rasneste si se inmoaie in apa. Se obtine astfel
un lichid vascos care se strecoara prin panza sau sita si rezulta
o substanta lucioasa.
- Negrul se obtine
si el dintr-un pamant special, gasit in eroziunile de pamant dupa
ploi.
- Verdele se obtine
din zgura produsa prin arderea in cuptor a sarmei de cupru. Zgura
se cojeste, se piseaza, se macina si se amesteca cu huma.
- Albul se obtine
din var amestecat cu piatra alba de munte, arsa si pisata.
- Galbenul este
obtinut din huma de Medgidia (motiv pentru care se gaseste mai rar),
amestecata cu ruseala.
Cromatica vaselor de
ceramica pastreaza traditii stravechi. Ceramica rosie din sud-vestul tarii
este de provenienta romana, iar galbenul, verdele si albul din diferite
centre indica traditii bizantine.
Multimea vaselor produse isi poate gasi o explicatie in obiceiul ca la
nunta sau la inmormantare acestea sa fie sparte. Multe vase se spargeau
si inaintea inceperii postului, pentru ca bucatele mancate sa nu fie puse
din greseala intr-un vas vechi si sa se “spurce” cu mancare “de dulce”.
Oalele se adunau in fundul curtii si se spargeau cu ciomagul, fiind apoi
inlocuite cu altele noi. Pana si “prepeleacul” (par cu cateva ramuri in
varful carora erau agatate oalele cu gura in jos, ca sa se scurga dupa
ce au fost spalate) era distrus, pentru a nu spurca noile vase.
Mestesugul olaritului folosea in primul rand in alimentatie, dar ceramica
este folosita si in scop decorativ, in constructii sau pentru anumite
ritualuri. Locuinta taraneasca cuprinde o varietate de vase de lut - oale,
ulcioare, cani, strachini, chiupuri, blide, oale pentru tinut laptele,
oale enorme in care se pregatea mancarea pentru sarbatorile religioase,
vase pentru flori, statuete, fluiere, jucarii
etc.
Vasele smaltuite, bogat ornamentate si frumos colorate se folosesc si
in scopuri practice, dar si la decorarea interiorului.
Deosebite sunt obiectele lucrate cu ocazii speciale, cum ar fi marile
ulcioarele de nunta intalnite in Oltenia. Acestea folosesc culori vii
pe fondul negru al vasului.
|
|